La ora de sport, profesorul îți spune că ai alergat suta de metri în \(13{,}2\ \mathrm{s}\). Acasă, pe telefon, aplicația de fitness arată \(13\ \mathrm{s}\), iar un coleg, care a cronometrat cu ceasul de mână, spune \(13{,}5\ \mathrm{s}\). Care este valoarea „adevărată"? Fizica începe exact aici: nu de la formule, ci de la întrebarea „cât de mult?" și de la grija cu care răspundem la ea. A măsura corect, a scrie rezultatul cu unitatea potrivită și a ști cât de mult te poți încrede în el sunt primele deprinderi ale unui fizician.

Mărime fizică și măsurare

O mărime fizică este o proprietate a unui corp, a unui sistem sau a unui fenomen care poate fi caracterizată cantitativ, adică se poate măsura. Lungimea unei bănci, masa unui ghiozdan, durata unei recreații, temperatura apei din pahar, intensitatea curentului printr-un bec sunt mărimi fizice. „Frumusețea" unui tablou sau „gustul" unei prăjituri nu sunt mărimi fizice: nu există procedeu de măsurare care să dea aceeași valoare pentru orice observator.

A măsura o mărime fizică înseamnă a o compara cu o mărime de aceeași natură, aleasă prin convenție drept unitate de măsură, și a stabili de câte ori unitatea se cuprinde în mărimea măsurată. Rezultatul unei măsurări este deci format din două părți inseparabile: un număr (valoarea numerică) și o unitate.

Fiecare mărime fizică are un simbol, scris cu literă italică: \(l\) pentru lungime, \(m\) pentru masă, \(t\) pentru timp, \(V\) pentru volum, \(F\) pentru forță. Unitatea de măsură se scrie cu caractere drepte: \(\mathrm{m}\), \(\mathrm{kg}\), \(\mathrm{s}\), \(\mathrm{N}\). Această regulă (standardul internațional ISO 80000) nu este un capriciu tipografic: ea deosebește la prima vedere mărimea \(m\) (masa) de unitatea \(\mathrm{m}\) (metrul).

Mărimile fizice se împart în scalare (complet determinate de un număr cu unitate: masa, timpul, temperatura, volumul) și vectoriale (pentru care mai contează direcția și sensul: forța \(\vec{F}\), viteza \(\vec{v}\)). În acest capitol lucrăm mai ales cu mărimi scalare.