Un șofer rulează cu \(72\ \mathrm{km/h}\) pe un drum uscat. Un copil intră pe carosabil la \(40\ \mathrm{m}\) în față. Șoferul frânează cât poate de tare — și totuși lovește copilul. Nu a greșit nimic la volan: pur și simplu fizica nu permite oprirea pe \(40\ \mathrm{m}\), pentru că aproximativ \(20\ \mathrm{m}\) se consumă înainte ca frâna să acționeze. În această lecție folosim tot ce am învățat la mecanică — cinematică, legile lui Newton, frecarea, energia, impulsul, echilibrul — pentru a înțelege de ce siguranța rutieră nu este o listă de reguli arbitrare, ci o consecință a câtorva formule pe care le putem scrie singuri.

Șoferul nu reacționează instantaneu: timpul de reacție

Între momentul în care apare pericolul și momentul în care frâna începe efectiv să încetinească vehiculul trece un interval de timp numit timp de reacție, notat \(t_\mathrm{r}\). În el se includ: perceperea pericolului, decizia, mișcarea piciorului de pe accelerație pe frână și punerea în funcțiune a sistemului de frânare.

Pentru un șofer odihnit și atent, \(t_\mathrm{r} \approx 0{,}7\ \mathrm{s}\dots1\ \mathrm{s}\). Oboseala, conversația la telefon, alcoolul sau medicamentele pot duce \(t_\mathrm{r}\) la \(1{,}5\ \mathrm{s}\) sau mai mult.

Fizica acestui interval este banală, și tocmai de aceea periculoasă: în timpul de reacție vehiculul se mișcă rectiliniu uniform, cu viteza pe care o avea. Nicio forță de frânare nu acționează încă. Distanța parcursă atunci se numește distanță de reacție, \(d_\mathrm{r}\), și este direct proporțională cu viteza.