Un elev stă pe scaun în tren și citește. Pentru colegul de compartiment, el nu se mișcă deloc; pentru un om care așteaptă pe peron, același elev trece cu \(72\ \mathrm{km/h}\). Amândoi au dreptate, iar asta arată că, înainte de a spune „corpul se mișcă”, trebuie să spunem limpede „față de ce”. Fizica începe aici: cu alegerea unui sistem de referință și cu instrumentele care descriu poziția și schimbarea ei — vectorul de poziție, vectorul deplasare, distanța parcursă și legea de mișcare. Notă onestă pentru cititor: distincția dintre frecarea statică și frecarea la alunecare aparține dinamicii (studiul forțelor) și nu poate fi tratată corect în această lecție de cinematică, unde nu vorbim încă despre forțe. Capcana echivalentă, cea în care se încurcă cei mai mulți elevi la această temă, este confuzia dintre distanța parcursă și vectorul deplasare — pe ea insistăm în detaliu.

Ce descriem: mobilul, mișcarea și repausul

Corpul a cărui mișcare o studiem se numește mobil. Un mobil poate fi o minge, un tren, un electron sau o planetă — cinematica nu se interesează de ce se mișcă, ci doar de cum se mișcă.

Spunem că un mobil este în mișcare dacă poziția lui se schimbă în timp față de un alt corp, și în repaus dacă poziția lui rămâne aceeași în timp față de acel corp. Observați că ambele definiții conțin expresia „față de un alt corp”: fără ea, întrebarea „corpul se mișcă?” nu are răspuns.

De aceea mișcarea și repausul sunt relative. Nu există mișcare „în general”, ci numai mișcare raportată la un corp de referință ales de noi. Un pahar așezat pe măsuța din tren este în repaus față de tren și în mișcare față de peron, simultan și fără nicio contradicție.